Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri, după aprobarea organizării referendumului privind eutanasierea câinilor vagabonzi, că el crede „cu tărie” în faptul că Bucureștiul va scăpa de problema maidanezilor „în mod civilizat”.
„Am un sentiment nici măcar contradictoriu și cred cu tărie că da, vom scăpa de problema câinilor maidanezi, și cel mai important lucru, în mod civilizat”, a declarat edilul-șef al Capitalei, după aprobarea în CGMB a proiectului de hotărâre privind organizarea unui referendum în București, la 6 octombrie.
Primarul Capitalei a explicat că dorește să afle opinia bucureștenilor cu privire la această problema câinilor fără stăpân.
„Ce vor dori bucureștenii asta voi face”, a subliniat Oprescu, precizând că nu cunoaște o altă metodă, „mai puternic transparentă și adevărată”, decât cea prin care întrebi oamenii în mod organizat.
Întrebat ce se va întâmpla dacă, în cursul săptămânii viitoare, parlamentarii vor aproba legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân, Oprescu a răspuns că se va consulta cu consilierii municipali, CGMB urmând să decidă dacă referendumul mai este util sau nu.
„Vrem să aflăm voința cetățenilor,pentru că nu am nicio certitudine că nu intrăm iar într-o bâlbâială legisaltivă (…) Dacă parlamentarii vor decide săptămâna viitoare și vor vota legea, consult CGMB-ul și CGMB-ul va hotărî «da» ori «ba». Dar eu, personal, consider că este foarte bine să consultăm oamenii, pentru că atunci se va face liniște”, a răspuns Sorin Oprescu, subliniind că, și în cazul în care bucureștenii vor spune «nu» eutanasierii câinilor, se va instaura liniștea după eventuale evenimente similare morții lui copilului Ionuț Anghel.
În privința costurilor organizării referendumului, edilul-șef al Capitalei a precizat că municipalitatea a estimat că acestea vor fi de 4,9 milioane de lei, suma aprobată de CGMB fiind mai mare pentru a nu exista probleme în desfășurarea scrutinului.
„Noi am estimat 4,9 milioane de lei. Am aprobat o sumă mai mare, din fondul de rezervă al municipalității, ca să nu stăm să bâjbâim și, evident, ce va rămâne se va întoarce în bugetul municipalității”, a explicat primarul general, care a arătat că până în 6 octombrie vor fi luate toate măsurile necesare astfel încât referendumul să fie foarte bine organizat.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, vineri, organizarea referendumului local în 6 octombrie, bucureștenii urmând să răspundă cu „da” sau „nu” întrebării privind eutanasierea câinilor maidanezi care nu au fost adoptați în termenul prevăzut de lege, fiind alocați șase milioane lei pentru organizarea scrutinului.
Grupul consilierilor PDL a părăsit sala înaintea votului din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) privind organizarea referendumului local, singurii care au votat „împotrivă” fiind consilierii PPDD.
Potrivit hotărârii aprobate de consilierii municipali, bucureștenii sunt chemați în 6 octombrie să se pronunțe prin „da” sau „nu” la următoare întrebare: „Sunteți de acord cu eutanasierea câinilor fără deținător capturați pe domeniul public al Municipiului București și neadoptați în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”.
În hotărâre este stabilit și faptul că pentru organizarea și desfășurarea referendumului local cheltuielile vor fi suportate în totalitate din bugetul municipalității din 2013, acesta fiind suplimentat cu șase milioane de lei pentru finanțarea cheltuielor necesarea pentru organizarea și desfășurarea referendumului.
Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre, necesitatea organizării referendumului local este dată de faptul că în București există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalității de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate. Una dintre variantele oferite de legislația în vigoare este aceea de a se recurge la eutanasierea animalelor capturate pe domniul public al municipiului București.
Ședința CGMB în care a fost supus aprobării proiectul privind organizarea referendumului local a început în jurul orei 12.30, cu o întârziere de 30 de minute, în sală fiind prezenți 47 de consilieri generali.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a luat cuvânt înainte de votarea proiectului și a arătat că, din cauza „ipocriziei politicului și politicienilor, în acest moment cadrul legislativ este ambiguu”, explicând astfel necesit organizării referendumului.
„Ceea ce cerem azi, pentru prima dată în 23 de ani, este că cerem opinia oamenilor în această problemă”, a spus Sorin Oprescu, la începutul ședinței de îndată a CGMB.
Oprescu a prezentat etapele legilor privind eutanasierea animalelor și a explicat că nu pledează pentru o variantă sau alta dintre răspunsurile la întrebarea de la referendum, ci dorește să afle opinia bucureștenilor.
„În 23 de ani, nimeni nu i-a întrebat pe cetățeni”, a mai spus primarul general.
După discusul primar general, liderii de grup ai fiecărui partid reprezentant în CGMB au luat cuvântul, primi care au anunțat că nu vor fi de acord cu proiect pentru organizarea unui referendum local fiind reprezentanți PPDD.
Consilierul general Lucian Iliescu (PDL) a formulat un amendament la proiectul de hotărâre pentru organizarea referendumului prin care a cerut introducerea pe buletinul de vot, pe lângă întrebarea privind câinii fără stăpân, și o a doua întrebare: „Sunteți de acord cu demiterea primarului general Sorin Oprescu?” la care cetățenii să răspundă cu „da” sau „nu”. Amendamentul a fost respins de consilierii municipali.
Consilierul PSD, Doru Giugulea, a cerut, înaintea începerii discusului său, ținerea unui moment de reculere pentru moartea lui Ionuț Anghel, copilul de patru ani care a fost omorât de câini, transmițând condolențe familiei.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi și va face, legat de această problemă, „exact ceea ce vrea populația”.
Propunerea de a fi organizat un referendul local privind eutanasierea câinilor maidanezi a venit după ce Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, pe un teren privat din apropierea Parcului Tei. Fratele lui Ionuț, în vârstă de șase ani, care era împreună cu acesta când, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.
Potrivit Legii referendumului nr. 3/2000, „obiectul și data referendumului local se stabilesc și se aduc la cunoștință publică cu cel puțin 20 de zile înainte de ziua desfășurării acestuia”, iar „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”.